Motivul înscrierii mele la această Universitate a fost interesul meu pentru natură şi ecologie, dar de asemenea pentru zootehnie. În liceu am fost elev la un profil de Ştiințele Naturii, tot timpul fiind atras de acumularea de cunoştințe în aceste domenii. Am văzut această universitate ca şi o oportunitate de a tranforma aceste interese în ceva practic.

Cel mai mult mi-au plăcut disciplinele de Anatomie, Fiziologie, Ihtiologie, Hidrobiologie şi Chimia apei şi a solului.

Apreciez foarte mult faptul că profesorii şi angajații USAMV Cluj-Napoca sunt orientați spre dezvoltarea studenților și sunt receptivi la nevoile lor. Profesorii şi universitatea oferă de asemenea ajutor şi îndrumare pentru toți cei dornici să realizeze studii proprii.

Pe viitor aş dori să studiez mediile acvatice naturale, dar nu exclud şi posibilitatea de a lucra într-o ferma piscicolă.